Actualul contract de asigurări sociale va fi înlocuit, în acest an

de Stiri Buzau Media

Conform unui model de document pus recent în dezbatere publică, actualul contract de asigurări sociale va fi înlocuit în curând. În mare, conținutul clauzelor contractuale este același ca în documentul care se folosește în prezent, fiind adăugate câteva mențiuni în sarcina caselor de pensii.

Un nou model al contractului de asigurare socială  a fost pus recent în dezbatere de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, astfel încât să reflecte ultimele modificări în materie. Proiectul de ordin de ministru ce conține noul model trebuie să fie aprobat de ministru și publicat în Monitorul Oficial pentru că actualul model de contract să fie înlocuit oficial cu cel în dezbatere. Cu titlu de noutate față de actualul contract, noul tip de contract va include și obligația caselor de pensii de a acorda ajutorul de deces, în condițiile în care legislația a fost modificată de curând (luându-se această obligație din sarcina angajatorilor, la modul general).

Prin acest contract se face asigurarea în sistemul public de pensii (cel din Legea nr. 263/2010) pentru cei care vor să obțină pensia pentru limită de vârstă sau să-și completeze venitul asigurat care va fi utilizat la calculul acesteia, potrivit celei dintâi clauze din contract. ,,Modelul contractului de asigurare socială, aprobat prin prezentul ordin (adică cel în dezbatere – n.red.), se utilizează pentru asigurarea voluntară în sistemul public de pensii începând cu data de 1 ianuarie 2018″, scrie în proiect. Contribuția la pensie se plătește lunar (până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata) de către asigurat sau de către orice altă persoană în numele său, la casieria casei de pensii. În continuare, se prevede posibilitatea ca plata să se facă și anticipat, pentru maximum 12 luni în avans. Cei care nu plătesc contribuțiile la timp sunt obligați la dobânzi și penalități (pe care le va calcula casa de pensii, potrivit actului în dezbatere).

Dacă trec șase luni și contribuția tot nu s-a plătit, casa de pensii va rezilia contractul, dar tot va cere respectivele dobânzi și penalități. Iar contribuțiile plătite, potrivit clauzelor contractuale, nu se vor da înapoi. ,,Contractul de asigurare socială se reziliază, din iniţiativa casei teritoriale de pensii, în cazul neplăţii contribuţiei de asigurări sociale pentru o perioadă de 6 luni consecutive. În acest caz, rezilierea se  face începând cu ziua următoare celei până la care s-a plătit contribuţia de asigurări  sociale  împreună cu dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente”, scrie în noul model al contractului. Cel care și-a pierdut calitatea de asigurat o va face doar prin încheierea unui nou contract de asigurare. Orice chestiune care se cere modificată într-un astfel de contract se va modifica numai cu acordul ambelor părți, potrivit proiectului, prin act adițional. ,,Contractul de asigurare socială se poate rezilia, oricând, din iniţiativa asiguratului”, mai scrie în modelul de contract pus acum în dezbatere.

Atenție! Proiectul de ordin privind noul tip de contract NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie aprobat de ministrul de resort și publicat în Monitorul Oficial. Modelul de asigurare socială este atașat aici:Model contract asigurari sociale.