Aleșii județeni, convocați luni, în ședința extraordinară a Consiliului Judeţean

de Stiri Buzau Media

Consiliul Județean Buzău este convocat luni, 11 martie, la ora 10:00, în ședință extraordinară unde vor fi dezbătute și supuse aprobării 3 proiecte de hotărâre. Este vorba despre actul normativ privind aprobarea participării, în perioada 22—24 martie 2019, a unei delegaţii a Consiliului Judeţean Buzău la o sesiune comună organizată de Consiliul Raional Dubăsari, Republica Moldova. De asemenea, se va supune aprobării participarea judeţului Buzău la Târgul Internaţional de Turism de la Rioja, Spania, 5-7 aprilie 2019. Iată ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Județean:

  1. Aprobarea participării Judeţului Buzău la Târgul Internaţional de Turism de la Rioja, Spania, 5-7 aprilie 2019;
  2. Aprobarea participării unei delegaţii a Consiliului Judeţean Buzău la o sesiune comună organizată de Consiliul Raional Dubăsari, Republica Moldova, în perioada 22—24 martie 2019;
  3. Completarea art. II din Hotărârea Consiliului Judeţean Buzău nr.1/2019.
Știri despre: , ,