Anumiți funcționari publici ar putea avea posturile garantate până la pensionare

de Stiri Buzau Media

Funcționarii publici aflați aproape de ieșirea la pensie și care îndeplinesc și alte condiții legate de vechimea în activitate și de calificativele obținute la evaluările periodice ar putea să rămână pe postul ocupat până la ieșirea la pensie. Măsura se regăsește într-un proiect de act normativ înregistrat recent la Senat pentru dezbatere.

 Schimbările ce vizează activitatea funcționarilor publici sunt cuprinse în Propunerea legislativă pentru completarea art.100 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, document ce a fost pus recent în dezbaterea senatorilor. Pentru a se putea aplica, proiectul legislativ trebuie să obțină votul favorabil al Parlamentului și să fie publicat în Monitorul Oficial. În cazul reorganizării unei instituții publice, după cum prevede proiectul de act normativ, dacă funcționarii publici îndeplinesc simultan mai multe condiții, posturile pe care le ocupă aceștia nu vor putea fi reduse.

Mai exact, pentru a li se putea garanta postul până la ieșirea la pensie, funcționarii publici vor trebui să aibă cel mult trei ani până la îndeplinirea condițiilor de pensionare, să aibă o vechime de cel puțin zece ani în oricare autoritate sau instituție publică și să obțină, la evaluarea performanțelor profesionale în ultimii cinci ani, calificativul “foarte bine”. Practic, dacă îndeplinesc toate condițiile amintite anterior, funcționarii publici își vor putea păstra posturile, în cazul reorganizării autorității sau instituției publice, până în momentul ieșirii la pensie.

“În caz de disponibilizare în urma reorganizării autorităților sau instituțiilor publice, funcționarii publici care se apropie de vârsta de pensionare rămân, după o viață de muncă, până la pensionare, fără un venit care să le asigure nivelul minim de trai”, sunt de părere inițiatorii proiectului, acesta fiind și motivul pentru care au făcut acestă propunere. De asemenea, inițiatorii amintesc că “după vârsta de 55 de ani, pe acești cetățeni nu-i mai angajează nici un operator economic”, iar acest lucru poate duce la situații dramatice pentru aceste persoane.

Atenţie! Prevederile proiectului legislativ NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidenţial şi publicat în Monitorul Oficial.