Autobuzele Trans Bus vor circula și prin comunele Merei, Gherăseni şi Poşta Cîlnău

de Stiri Buzau Media

Veste bună pentru locuitorii a trei comune din județul Buzău. Vorbim despre Merei, Gherăseni şi Poşta Cîlnău, care vor deveni în curând, membre asociate la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Buzău — Mărăcineni”. Un prim pas a fost făcut de Consiliile Locale ale comunelor Merei, Gherăseni şi Poşta Cîlnău, judeţul Buzău, care au aprobat prin hotărâri aderarea acestora la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ”Buzău — Mărăcineni”, în scopul gestionării în comun a serviciului de transport public local de persoane. Potrivit expunerii de motive din cadrul proiectului de hotărâre, ce va fi supus spre dezbatere și mai apoi spre aprobare, în ședința CLM de luni, 17 ianuarie, ,,asocierea municipiului Buzău, membru fondator al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Buzău – Mărăcineni” cu localităţile Merei, Gherăseni şi Poşta Cîlnău este justificată de faptul că acestea vor contribui la realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare, precum exploatarea serviciului de transport public local de persoane”.

Autorităţile locale asociate îşi păstrează autonomia locală, iar finanţarea asociaţiilor şi a proiectelor derulate se realizează din contribuţii de la bugetele locale administrativ—teritoriale, membre ale asociaţiei, precum şi din alte surse, în condiţiile legii. Odată ce consilierii locali buzoieni vor da undă verde acestui proiect de hotărâre, reprezentanții Trans Bus vor stabili traseele pe care vor putea circula, tur-retur, autobuzele societății. Operatorul municipal de transport în comun îşi va extinde liniile și anul viitor. Și asta mai ales după ce în 2019, Trans Bus va semna un contract de servicii publice, prin care va deveni unicul operator de transport în comun pentru Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Buzău-Mărăcineni, la care aderă tot mai multe primării din județ.