Autoritățile ar putea fi obligate să dea mai multe informații de interes public, prin conferințe de presă lunare

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:edpb.europa.eu

Instituțiile și autoritățile publice vor putea fi obligate să facă în fiecare lună o conferință de presă unde să dea informații de interes public, iar în caz contrar, să fie amendate cu sume de la 2.000 de lei, potrivit unui proiect recent înregistrat la Senat. Inițiatorul proiectului dorește și accesul neîngrădit la informații privind activitățile comerciale sau financiare ale unei instituții/autorități, aflate momentan sub o exceptare. Totodată, șefii instituțiilor care le vor refuza cetățenilor accesul liber la informații vor fi amendați pentru asta cu mii de lei.

Sursa foto:edpb.europa.eu

Pe viitor, autoritățile vor trebui să țină lunar o conferință de presă în care să aducă la cunoștință informații de interes public, potrivit Proiectului de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 544/2001 privind accesul liber la informații publice. Ca să intre în vigoare, el va trebui adoptat de Parlament, semnat de președinte și afișat în Monitorul Oficial. Potrivit proiectului de lege, dacă nu se va respecta cerința informării periodice, se vor da instituțiilor amenzi între 2.000 și 5.000 de lei. În prezent, în Legea nr. 544/2001 există o prevedere care stabilește că întâlnirile se pot face, „de regulă”, o dată pe lună – prin urmare, nu este o obligație, ci o opțiune de a face aceste conferințe lunar.

De asemenea, inițiatorul proiectului mai propune și accesul neîngrădit la informațiile legate de activitățile comerciale/financiare ale unei instituții/autorități. Proiectul de lege de la Senat va anula prevederea din Legea nr. 544/2001 cum că „se exceptează de la accesul liber al cetățenilor informațiile privind activitățile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenței loiale”.

Motivul principal este acela că, se pot ascunde fapte/lucruri ale autorităților locale în spatele acestei prevederi actuale. Un exemplu concret ar fi cel al primarilor care organizează concerte din bani publici și, ulterior, nu apar informații publice cu privire la banii plătiți artiștilor pentru concertele susținute. Cei care nu primesc informațiile la care au dreptul, conform legii, pot face plângeri la conducătorul autorității sau al instituției publice respective, dar, în cazul în care și în persoana acestuia din urmă se lovesc de refuzuri, atunci conducătorul va putea fi amendat cu sume între 1.000 și 5.000 de lei.

   Notă: În viitorul proiect de lege, vor fi încadrați în categoria celor care utilizează bani publici și beneficiarii proiectelor cu fonduri europene. În actuala lege, prin autoritate și instituție publică se înțelege orice instituție publică sau autoritate care utilizează bani publici.

Atenție! Prevederile proiectului de lege NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să fie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.