BUZĂUL, PRINTRE UTLIMELE JUDEȚE DIN ZONA DE SUD-EST A ȚĂRII, PRIVIND CUANTUMUL SALARIULUI, ÎN 2021

de Stiri Buzau Media

Comisia Naţională de Prognoză a făcut recent, estimări pentru fiecare din următorii ani, până în 2021. Salariul mediu net va creşte în fiecare dintre regiunile ţării, iar la Buzău, acesta plasează județul printre ultimele 3 din zona de sud-est a țării. Astfel, potrivit ultimelor date ale Comisiei Naţionale de Prognoză, organism în subordinea Guvernului, în 2021, în județul nostru câștigul salarial mediu net lunar va fi de 2.559 de lei. Cel mai mare câștig va fi obținut în Constanța – 2786 lei iar cel mai puțin vor câștiga locuitorii din județul Brăila – 2470. La nivel național, conform acelorași calculi, cele mai mici salarii vor fi în Nord-Est (2.768 de lei) şi în Sud-Est (2.628 de lei). Dacă în acest an, diferenţa dintre Bucureşti-Ilfov şi Sud-Est este, în medie, de 1.245 de lei, la orizontul anului 2021, în Bucureşti se va câştiga cu 1.830 de lei mai mult. Adică o diferenţă mai mare cu 47% faţă de cea de acum, ceea ce va face ca, probabil, şi mai mulţi dintre cei apţi de muncă din această zonă să ,,emigreze” spre joburilre mai bine plătite din Bucureşti sau zonele limitrofe.

Știri despre: