Campionatul de minifotbal „Cupa Cartierelor” continuă și în această vară

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: Arhivă

Poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău vor organiza şi în această vară „Cupa Cartierelor”, campionat de minifotbal dedicat copiilor şi tinerilor. Ajuns la a XI-a ediţie, campionatul „Cupa Cartierelor” se va desfăşura în perioada 15 iulie – 9 august, pe trei categorii de vârstă („până la 16 ani”, „între 16 şi 20 ani” şi „mai mari de 20 ani”) şi se doreşte a fi o alternativă pentru petrecerea timpului liber oferită de poliţiştii de proximitate copiilor şi tinerilor din municipiu. Poliţiştii de proximitate îi invită pe cei care doresc să participe la această competiţie să se prezinte la sediul Poliţiei municipiului Buzău – Biroul de Proximitate pentru a se înscrie, până astăzi, 12 iulie, ora 14.00, când vor avea loc tragerile la sorţi. Campionatul „Cupa Cartierelor” este organizat în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Fotbal, Consiliul Judeţean, Primăria Buzău şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.