Câştigul salarial mediu brut în luna iunie, în creştere faţă de luna precedentă!

În luna iunie 2018, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4527 lei, cu 0,7% mai mare decât în luna mai 2018. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2721 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 17 lei (+0,6%), arată datele comunicate de Institutul Naţional de Statistică. ,,Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (6591 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1557 lei). Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,3%. Câştigul salarial real (creştere ajustată cu inflaţia) faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 8,4%”, mai arată INS.

În luna iunie 2018, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna iunie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi ca urmare a disponibilizării de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice. Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu nets-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 19,9% în activităţi de editare, cu 18,7% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, respectiv cu 12,8% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor;
  • între 4,5% şi 9,5% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea produselor textile;
  • între 3,0% şi 4,0% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), comerţ, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna mai 2018 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice. În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: administraţie publică (-0,1%), sănătate şi asistenţă socială (-0,1%), respectiv învăţământ (-1,7%, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare).

Close