Cât de bine sunt plătiți salariații buzoieni, față de cei din țară

Numărul salariaţilor din judeţul Buzău la sfârşitul lunii decembrie 2018 a fost de 84.977 persoane, în scădere cu 303 persoane faţă de sfârşitul lunii noiembrie 2018 şi în creştere cu 1520 persoane faţă de sfârşitul lunii decembrie a anului precedent. Din ultimele date ale Direcției Județene de Statistică Buzău, câştigul salarial mediu nominal brut realizat în luna decembrie 2018 în judeţul nostru a fost de 3.834 lei, în timp ce la nivel naţional a fost de 4.938 lei. În ceea ce privește câştigul salarial mediu nominal net, la nivelul judeţului Buzău, s-a ridicat la 2305 lei, în luna decembrie 2018 2,3 % mai mare cu faţă de luna precedentă şi cu 15,1 % mai mare faţă de luna decembrie 2017. Câştigul salarial mediu nominal net la nivel naţional a fost de 2957 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 165 lei (+5,9 %). Câştiguri salariale nete peste media judeţului s-au înregistrat în servicii (2484 lei), sub media judeţului înregistrându-se în agricultură, silvicultură şi pescuit (2173 lei) şi în industrie şi construcţii (2132 lei). Într-un clasament naţional al judeţelor României, judeţul Buzău ocupă locul al 31-lea după câştigul salarial mediu net; locul al 32-lea după câştigul salarial mediu net în agricultură, silvicultură şi pescuit;  locul al 27-lea după câştigul salarial mediu net în industrie şi construcţii și locul al 25-lea după câştigul salarial mediu net în servicii.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: