Ce modificări au fost aduse „celebrei” O.U.G. nr. 114/2018?

După multe critici aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, aceasta a fost modificată. În acest sens, în Monitorul Oficial nr. 245/2019 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 19/2019. Schimbările vizează taxa pe activele băncilor, un nou indice pentru credite, noi reguli în energie și o prorogare pentru administratorii Pilonului II de pensii. Ca noutate, noul indice din contractele de credit se poate aplică și contractelor în derulare cu acordul părților, prin adiţional la contract, iar pentru cererile de refinanţare băncile trebuie să răspundă în cel mult 60 zile. Care sunt modificările aduse?

Cotele taxei pe active, aplicate asupra bazei impozabile, respectiv fără numerar, creditele pentru autoritățile publice, titlurile de stat și creditele pentru programele guvernamentale (Prima Casă etc.), sunt de: 0,4% pe an, pentru bancile care deţin o cota de piaţă mai mare sau egală cu 1%; 0,2% pe an, pentru cele cu o cota de piaţă mai mică de 1%, după cum notează lexcafe.ro. Noile prevederi se aplică pentru taxa datorată de bănci începând cu acest an. Băncile pe pierderi nu achită noua taxa, taxa nu poate depăși profitul băncii și este deductibilă.

Pentru anul 2019, pentru fiecare bancă, rata este redusă proporțional până la 0%, dacă se ating următoarele ținte: crește creditarea cu 8%, diminuează diferența dintre dobândă la credite și cea la depozite cu 8% și această din urmă diferență este de 4 puncte procentuale. Mai exact, taxa nu se datorează și nu se declară la nivelul primului semestru în următoarele situații: dacă a îndeplinit 100% ținta de creștere a creditării; sau dacă a îndeplinit 100% ținta de diminuare a marjei de dobândă, sau dacă nivelul procentual agregat al creșterii creditării și al diminuării marjei de dobândă este cel puțin 100%.

Noul act normativ modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobândă variabilă, începând cu data de 2 mai 2019, respectiv introduce un nou indice – se aplica creditelor acordate consumatorilor după această dată, precum și refinanțării creditelor acordate consumatorilor aflate în derulate la această dată. În plus, noul act normativ prevede că această modificare poate fi aplicată și creditelor în derulare, dacă banca și clientul ajung la o înțelegere în această privință – „cu acordul părților formalizat prin act adițional la contractul de credit”.

Pentru creditele acordate în monedă națională, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacțiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Indicele de referință pentru credite acordate în lei cu dobânda variabilă se publică în fiecare zi lucrătoare pe website-ul Băncii Naționale a României și reprezintă rata de dobândă calculată ca medie ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacțiilor de pe piața interbancară. Indicele de referință se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituție de credit pentru trimestrul următor”, mai arată noile modificări.

Prin noul act normativ sunt scutiți de plata taxei de 2% pe cifra de afaceri CET-urile și producătorii de energie electrică pe bază de cărbune. Restul firmelor din energie și gaze naturale vor trebuie să achite o taxă majorată de 2% din cifra de afaceri anuală obținută din activitățile ce fac obiectul licențelor acordate de ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Energie). Administratorii fondurilor de pensii Pilonul II vor avea aceleași obligații precum cele introduse în OUG nr. 114/2018, dar aceștia nu trebuie să mai aducă prima tranșă de capital suplimentar până la 30 iunie, ci pot să facă o singură plată până la finele acestui an, 31 decembrie 2019. Prin OUG nr. 114/2018, autoritățile au stabilit un capital social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii Pilonul II, echivalentul în lei, calculat și actualizat în raport cu valoarea contribuțiilor participanților de: 5% din valoarea contribuțiilor, dacă valoarea contribuțiilor este sub 100 de milioane de euro; 7% din valoarea contribuțiilor, dacă această valoare este între 100 de milioane de euro și 500 de milioane de euro; 10% din valoarea contribuțiilor, dacă valoarea depășește 500 de milioane de euro.

Sursa: lexcafe.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult