Cele 2.500 de desene și cărți poștale realizate de elevii buzoieni au ajuns la militarii români aflați în teatrele de operații

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:Centrul de Televiziune şi Film al MApN
Sursa foto:Centrul de Televiziune şi Film al MApN

Cele mai frumoase desene executate de elevii şcolilor din municipiul Buzău, având ca tematică Armata României, au ajuns la militarii români aflați în teatrele de operații din Afganistan, Kosovo și Polonia. Aceștia au citit mesajele impresionante pe care copiii le-au transmis.  Momentul a fost unul emoționant pentru militarii români aflați în teatrele de operații, departe de familie și de cei ce le sunt dragi.

Proiectul inedit la nivel național al Primăriei Buzău intitulat ,,Vreau să fiu ca tine!” s-a realizat în colaborarea cu Statul Major General al Armatei Române, Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău şi Fundaţia ”Origini Carpatice”. Acțiunea s-a derulat în toate cele 18 școli din ciclul primar și gimnazial, din municipiul Buzău,  iar 2.500 dintre desene au fost selecționate, ambalate și trimise către militarii români din Afganistan, Kosovo și Polonia. ,,Vreau să fiu ca tine!” face parte din cadrul Programulului proiectelor, manifestărilor şi activităţilor culturale, ştiinţifice şi artistice dedicate aniversării Centenarului României, în anul 2018.