Codul fiscal a fost modificat!

În Monitorul Oficial nr. 403/2019 a fost publicată OUG nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, anunță lexcafe.ro. Principalele modificări sunt:

– Se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, în cazul persoanelor fizice pentru care baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a fost întregită la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară sau, după caz, la valoarea a douăsprezece salarii de bază minime brute pe ţară, pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017, potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal sau Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

– În cazul în care organul fiscal nu a emis decizie de impunere pentru obligaţiile fiscale şi accesoriile de natura celor prevăzute la alin. (1) pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017, aceasta nu se mai emite.

– Anularea obligaţiilor fiscale prevăzute mai sus se efectuează din oficiu de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligaţiilor fiscale, care se comunică contribuabilului. În cazul în care, anterior intrării în vigoare a prezentei Ordonanţe de urgenţă, organul fiscal competent a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a stabilit obligaţii de natura celor prevăzute la art. 2, acesta nu mai comunică decizia de impunere, iar obligaţiile fiscale se scad din evidenţa analitică pe plătitor, pe bază de borderou de scădere.

-În vederea asigurării sumelor necesare pentru restituirea taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule, a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi a timbrului de mediu pentru autovehicule, prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 258/2018, cu modificările şi completările ulterioare, se pot aloca sume de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului, de la o poziţie distinctă de cheltuieli, pentru suplimentarea bugetului Fondului pentru mediu.

-Pentru sumele de plată stabilite prin deciziile de impunere anuale, emise şi comunicate de organul fiscal competent între data de 15 martie 2019, inclusiv, şi data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv, pentru definitivarea contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice, pentru perioada 2014 – 2017, termenul de plată este de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, calculate de la data de 23 mai 2019. OUG nr. 31/2019 a intrat în vigoare de la data de 23 mai 2019.

Sursa: lexcafe.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult