Codul muncii, modificat recent, prin lege: Cele patru noutăți majore pentru angajatori

Sursa foto:Sputnik

Prevederile Codului muncii au fost modificate vineri,13 aprilie, prin lege, principalele noutăți fiind în legătură cu sancționarea muncii nedeclarate, evidența orelor de lucru prestate de unii salariați și acordarea liberelor legale pentru persoanele de alte religii. În plus, a apărut și o noutate în privința zilierilor, în sensul că firmele pot să le găsească de lucru, oferind, practic, o mediere a muncii.

  1. Limite maxime la amenzile pentru munca nedeclarată

Primirea persoanelor la muncă fără a le încheia contracte individuale, fără a le transmite datele contractelor individuale în Revisal, în perioada în care acestea au contractele suspendate sau în afara programului part time sunt cele patru mari situații considerate, din 2017, muncă nedeclarată. Astfel, autoritățile pot aplica amenzi în funcție de numărul lucrătorilor la negru identificați, iar de acum există și o limită maximă: în total, sancțiunitle nu pot depăși, în fiecare dintre cele patru situații, suma totală de 200.000 de lei.

  1. Reiei ilegal activitatea firmei după suspendare? Vei risca închisoarea

Activitatea companiilor poate fi suspendată de autorități pentru folosirea lucrătorilor la negru. Pentru a fi posibilă reluarea activității, firmele trebuie să achite amenzile pentru munca nedeclarată, să rezolve aspectele contractuale și să plătească taxele salariale din urmă. Mai nou, angajatorii trebuie să facă și dovada plății taxelor salariale, iar dacă reiau activitatea fără a îndeplini toate aceste condiții, vor risca închisoarea de până la doi ani. Totuși, de menționat că suspendarea activității nu poate fi dispusă momentan, în lipsa unei proceduri exacte.

  1. Evidențe speciale pentru salariații mobili

Începând de vineri, 13 aprilie, angajatorii trebuie să țină evidențe speciale pentru orele de lucru prestate de salariații mobili și de salariații care lucrează de acasă. Concret, evidența se face în funcție de specificul locului de muncă, în baza unui acord scris.

  1. Restricții la acordarea liberelor legale pentru cei de alte religii

Codul muncii prevede că salariații de alte religii au anual dreptul la șase libere legale pentru trei sărbători majore specifice religiilor lor, în plus față de liberele legale pe care le au angajații creștin-ortodocși. Pentru că acest lucru nu era destul de clar, de acum a apărut o clarificare conform căreia liberele speciale trebuie acordate de angajator în alte zile decât cele nelucrătoare sau cele de concediu de odihnă.

  1. Firmele pot găsi de muncă pentru zilieri

O altă lege aplicabilă de vineri aduce modificări la legislația zilierilor, în sensul că firmele pot acționa ca intermediari între zilierii care vor să găsească de lucru și entitățile care vor să angajeze zilieri.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:
Close
error: Toate drepturile rezervate Buzaumedia.ro - pentru preluarea articolelor contact office@buzaumedia.ro