Constructorii ar putea munci 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. În ce cazuri se vor aplica noile condiții

de Stiri Buzau Media

Proiectele mari de infrastructură trebuie executate mai rapid, la fel ca în alte țări din Uniunea Europeană, susțin inițiatorii unei propuneri legislative depuse la Senat. Parlamentarii au găsit și soluțiile pentru ca autostrăzile, și alte astfel de obiective să se deruleze mai repede – muncitorii firmelor de construcții vor lucra non stop, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. Marile societăți care contractează astfel de proiecte în România preferă însă lucrul în 3 schimburi, ca să evite plata suplimentară a muncitorilor pe timp de noapte și de aceea se ajunge ca o autostrada să fie construită în 8-12 ani, mai argumentează inițiatorii proiectului de lege în expunerea de motive.

De asemenea, se propune ca lucrările de reparații și întreținere a drumurilor să nu mai fie executate în intervalele de timp în care traficul rutier este ridicat, de preferat chiar în timpul nopții, când este minim. Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice – “Art. 235 – După alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1¹) și alin. (1²) care vor avea următorul cuprins:

(1¹) Pentru proiectele de infrastructură de transport prevăzute la alin. (1) Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii vor evalua termenele de execuție și vor elabora caietele de sarcini luând în considerare un program de lucru de 24 de ore pe zi și de 7 zile pe săptămână, cu excepția timpilor exceptați, prevăzuți de legislația în vigoare.

(1²) Pentru proiectele de reparații și reabilitări de infrastructură de transport prevăzute la alin. (1) Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii vor impune ca lucrările să se efectueze în intervalele orare în care traficul rutier este cel mai scăzut, de regulă noaptea”.

Totodată, lucrările mari de infrastructură sunt întârziate și din cauza resurselor folosite de ofertantul câștigător, deoarece același resurse – muncitori, utilaje, sunt folosite de firmele respective în toate contractele aflate în derulare, astfel că ele devin, de fapt, indisponibile pentru mai multe lucrări realizate în aceleași perioade de timp. Inițiatorii propun ca autoritatea contractantă să pună o nouă condiție în procedura de achiziție – ca firma care va câștiga să își folosească resursele disponibile în exclusivitate pentru lucrarea câștigată. Prevederea este valabilă și pentru subcontractorii folosiți de ofertantul câștigător.

“Art. 54 – După alin. (4) se introduce un nou alineat, alin. (4¹) care va avea următorul cuprins: Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentația de atribuire a contractelor de lucrări condiții de exclusivitate a utilizării resurselor umane și utilajelor, pentru contractul ce urmează a fi atribuit”.

“Art. 172 – După alin. (3) se introduce un nou alineat, alin. (3¹) care va avea următorul cuprins: Pentru contractele de lucrări, autoritatea contractantă are dreptul de a impune operatorilor economici să demonstreze capacitatea tehnică și profesională,  care trebuie să fie dovedite cu resurse afectate exclusiv contractului ce urmează a fi atribuit”.

Propunerea legislativă va fi dezbătută mai întâi la Senat, prima  cameră sesizată, apoi în comisiile de specialitate și în plenul Camerei Deputaților, de care va depinde adoptarea acesteia.