Controale în târgurile şi zonele aglomerate din municipiul Buzău

Sursa foto: ziare.com

Polițiști, jandarmi şi elevi aflaţi în practică la Poliţia Municipiului Buzău au efectuat duminică, între orele 07.00 – 12.00, în Zona Centrală a orașului, în Piaţa Centrală, Talciocul Buzău şi în Oborul Buzău 25 de controale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale ce pot fi comise în perimetrul stradal sau în zona unităţilor de alimentaţie publică. În atenția oamenilor legii au intrat societăţile comerciale şi producători agricoli. Totodată au fost legitimate peste 80 de persoane. 28 de persoane  au fost atenționate cu privire la modul de comportare în locurile publice şi au controlat bagajele a 22 de persoane. În urma verificărilor efectuate în trafic au fost oprite pentru control aproximativ 20 de autovehicule. Ca urmare a neregulilor constatate în cadrul acţiunii, au fost aplicate 26 de amenzi dintre care 12 pentru încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 9 pentru producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, în celelalte situaţii fiind vorba despre nereguli la circulaţia pe drumurile publice. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de peste 9.000 de lei, iar a bunurilor confiscate de peste 1000 de lei.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: