Copii de nota 10 la Evaluarea Națională

de Stiri Buzau Media

Zi plină de emoții astăzi pentru elevii buzoieni și părinții lor. Ei au aflat astăzi rezultate la Evaluarea Națională. Ministerul Educației a făcut publice notele de la acest examen, iar potrivit datelor instituției, la nivel național 429 de candidați au obținut la final media generală 10 (zece). Aceeași medie au luat și 10 elevi buzoieni care au obținut nota maximă atât la proba de Limba și Literatura Română cât și la cea de Matematică. Vorbim aici despre 3 elevi ai Colegiului Național B.P. Hasdeu – Dan Ionuț Calcan, Maria Ciobanu și Nicolae Cristian Macovei-, 3 eleve de la Școala nr. 11 – Elena Christiana Catrinoiu, Mara Miruna Răducan și Alexandra Elena Moldoveanu (Școala 11), 2 eleve de la unități de învățământ din Râmnicu Sărat, respectiv Bianca Luminița Perian (Școala „V. Cristoforean” Râmnicu Sărat) și Maria Spiță (Liceul „Ștefan cel Mare” Râmnicu Sărat), Luca Pană, elev de la Școala nr. 1 și Andreea Radu elevă a Școlii nr. 15. La polul opus, la nivel național, 106.838 de candidați au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci). La Buzău, 2.294 de elevi au obținut medii peste 5, iar  917 elevi au avut medii sub 5. Cele mai multe note de 10 au fost luate la Limba și Literatura Română – 73.