Copiii, tinerii și mamele din sistemul de protecție socială, mai multe indemnizații

Senatorii vor dezbate un proiect de lege care prevede extinderea perioadei în care grupurile vulnerabile, tinerii și femeile care se integrează în societate, să beneficieze de mai multe plăți lunare consecutive. Legislația actuală prevede ca tinerii care ies din sistemul de protecție socială să primească o indemnizație lunară, o singură dată, la valoarea unui salariu minim brut pe țară. ,,Principala schimbare urmărită este de a împiedica excluziunea socială a acestei categorii vulnerabile de cetățeni, ajutându-I pe aceștia să își găsească o locuință, un loc de muncă și finalmente tranziția către o viață independentă”, se arată în expunerea de motive a proiectului de modificare a legii. De asemenea, proiectul prevede acordarea unei singure astfel de indemnizații doar copiilor care sunt încredințați spre adopție.

,,Copiii și tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială, precum și mamele protejate în centre maternale au dreptul, la ieșirea din sistemul de protecție specială, la o indemnizație care se acordă în primele 3 luni consecutive de la ieșirea din sistem, indemnizație egală cu valoarea salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată, stabilit potrivit legii. Indemnizația se acordă în valoare egală cu un singur salariu de bază minim brut pe țară, garantat în plată, la ieșirea din sistemul de protecție specială și copiilor pentru care s-a pronunțat o hotărâre de încuviințare a adopției”, se arată în proiect, după cum menționează legestart.ro. Conform datelor oficiale citate în expunerea de motive a proiectului de lege, 40% din populația țării era expusă, la nivelul anului 2013, riscului de sărăcie sau excluziune socială. Proiectul de lege va fi dezbătut la Senat, care este prima cameră sesizată, apoi va fi supus votului plenului Camerei Deputaților, pentru adoptare.

Sursa: legestart.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: