Creşte valoarea punctului de pensie şi a indemnizaţiei sociale pentru pensionari

de Stiri Buzau Media

La 1 iulie 2018 vor intra în vigoare noile valori ale indemnizaţiei sociale pentru pensionari şi punctului de pensie, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 82/2017. Indemnizația socială pentru pensionari, reglementată prin OUG nr. 6/2009, va avea valoarea de 640 lei în perioada 1 iulie- 31 decembrie 2018. La ora actuală, aceasta este de 520 lei iar ultima creştere a avut loc la 1 martie 2017 (de la 400 lei). De indemnizația socială pentru pensionari beneficiază pensionarii sistemului public de pensii și pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul acesteia. Începând cu data de 1 iulie 2018, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, valoarea punctului de pensie se majorează cu 10% și este de 1.100 lei.

Punctul de pensie este un element utilizat în calcularea pensiei. Mai exact, cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie. Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.Legea mai stabileşte că valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Știri despre: , ,