Femeile vor putea lucra până la 65 de ani, la cerere

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: wazoku.com
Sursa foto: wazoku.com

Femeile vor putea solicita să muncească până la vârsta de 65 de ani, dacă optează în scris, la angajator, conform unei modificări a Codului Muncii adoptată de Guvern, prin Ordonanța de urgență. Conform comunicatului de presă al Ministerului Muncii, măsura este conformă cu Decizia CCR nr. 387/2018: ”În prezent, contractul individual de muncă încetează de drept la momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare, respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare”. “O modificare adusă Legii nr. 53/2003 dă posibilitatea femeilor de a opta, în scris, pentru continuarea activității până la vârsta de 65 de ani, în acord cu Decizia CCR nr. 387/2018. În prezent, contractul individual de muncă încetează de drept la momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare, respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare”, se arată în document.

Art. 56 – alineatului (1) litera c) se modifică și va avea următorul cuprins: ”c) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II.”

Art. 56 –  După alineatul (2) se introduce un alineat nou, alin. (3), cu următorul cuprins: ”(3) Angajatorul nu poate îngrădi sau limita dreptul salariatei de a continua activitatea în condițiile prevăzute la lit. c), teza întâi”. Ordonanța va fi pusă în aplicare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.

Știri despre: , , , ,