Începând de astăzi, Ilie Năstase și Valeriu Argăseală sunt noii cetățeni de onoare ai județului Buzău

Ședința extraordinară de astăzi a Consiliului Județean Buzău a fost una marcată de prezența a două personalități ale sportului românesc. Vorbim aici despre fostul tenismen Ilie Năstase, al cărui tată era de fel, din Râmnicu Sărat şi despre Valeriu Argăseală, preşedintele Fotbal Club Steaua Bucureşti, fostul arbitru de fotbal, născut la Beceni. Ședința a fost un pic diferită față de cele la care am participat până acum, în sensul că, la debutul acesteia a fost intonat imnul național de către doi elevi ai Liceului de Artă Margareta Sterian din Buzău. Imediat după acest moment, consilierii județeni au votat proiectul de hotărâre prin care cei doi au primit distincția de Cetățean de onoare al județului Buzău. Sala a fost însă neîncăpătoare, pe lângă aleșii județeni aflându-se angajați ai Consiliului precum și oameni care au dorit să vadă cele două personalități ale sportului românesc. După primirea distincției, Valeriu Argăseală i-a adus în dar de Moș Nicolae, un tricou pe care era trecut numele mic al șefului instituției buzoiene și o minge de fotbal semnată de către actualii jucători ai Stelei. Președintele Consiliului Județean, Pere Emanoil Neagu a declarat că acordarea celor două distincții reprezintă un moment important prin care ne promovăm valorile pe care le avem.

Pe de altă parte, el a recunoscut că a fost una din cele mai emoționate zile din activitatea sa ca președinte al Consiliului Județean Buzău: ,,Este important să ne promovăm valorile. Este important să promovăm oamenii care au făcut ceva pentru România indiferent de domeniul în care au activat. Și dacă nu ne promovăm noi valorile, atunci cine? Nu este corect și normal să uităm de unde am venit, cine am fost, cine suntem, de ce. (…) Prin acordarea titlului de cetățean de onoare celor doi domni, domnul Ilie Năstase și domnului Valeriu Argăseală aducem, dacă vreți, nu neapărat o recunoștință a celor doi domni, pentru că prin ceea ce au făcut, prin carierele lor, prin activitate au primit recunoștința. Practic recunoaștem valorile poporului român.”

Buzăul reprezintă pentru fostul tenismen Ilie Năstase, leagănul copilăriei sale. El își amintește cu nostalgie de momentele în care, copil fiind, a mâncat pentru prima dată covrigi de Buzău. A promis însă că de acum înainte va trece mai des prin Buzău: ,,Îmi aduc aminte de familia mea când aud de Buzău. Cred că aveam patru ani când am venit la Râmnicu Sărat. Astăzi în fața mea erau niște covrigi și îmi amintesc foarte bine, chiar și azi, că la 4 ani am mâncat primul meu covrig. O să vin mai des prin Buzău, de acum înainte.” La rândul său, Valeriu Argăseală a menționat că momentul de aastăzi a fost cel mai emoționant din activitatea sa. Totodată, el a recunoscut că a fost suprins de titlul care i-a fost acordat de către autoritățile județului Buzău: ,,Sincer nu mă așteptam. Este cea mai mare emoție pe care am avut-o având în toată cariera și toată viața destul de multe emoții – primul bețișor pe care-l făceam la caligrafie, până la examenele mari pe care le-am dat. Datorăm asta domnului președinte care a propus ca noi, oameni care am plecat din acest județ și pe care nu l-am uitat niciodată, să fim cetățeni de onoare. Rămânem recunoscători tuturor oamenilor din acest județ, rămân recunoscător acelui sat din comuna Beceni, Cărpiniștea.”    

La această ședință au fost de față prefectul județului Buzău, Carmen Ichim și subprefectul Lucian Foca. Carmen Ichim i-a felicitat pe consilierii județeni, precum și pe președintele Petre Emanoil Neagu pentru inițiativă și le-a urat totodată celor doi noi cetățeni de onoare ai județului să aibă în atenție și această parte de țară: ,,Noi buzoienii suntem mândri de județul nostru și suntem niște oameni cinstiți, onești, drepți și cu frică de Dumnezeu. De aceea, faptul că v-am acceptat astăzi în comunitatea noastră ca ambasadori, denotă că aveți un rol destul de mare pentru județul Buzău. Vă felicităm și vă urmăm ca în activitatea pe care o depuneți să nu uitați și să aduceți acum în cuvintele dumneavoastră și o atenție județului Buzău. Vă urez multă sănătate, putere de muncă în continuare și să ne fiți alături, nouă, județului Buzău.”  

Fost arbitru asistent FIFA, Valeriu Argăseală, s-a născut la Beceni în 1955 şi a urmat cursurile Liceului Economic din Buzău. Și fostul tenismen Ilie Năstase are legături cu Buzăul, o parte din copilăria sa şi-a petrecut-o în zona Râmnicu Sărat.

Close