Măsuri luate de autorități, în legătură cu drumul afectat de alunecări de teren, din comuna Lopătari

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

O comisie mixtă formată din reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Buzău, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Neron Lupașcu” Buzău, Primăriei și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Lopătari s-a deplasat astăzi pe raza comunei Lopătari, pentru constatarea și evaluarea pagubelor produse în urma fenomenelor hidrometeorologice din ultima perioadă. Astfel, pe DC 159, o alunecare de teren produsă în noaptea de 20-21 martie 2018 a dus la surparea carosabilului pe o lungime de aproximativ 200 de metri, în punctul Malul cu Sare, între satele Luncile și Terca, ceea ce a dus la restricționarea traficului rutier, pe acest tronson circulându-se doar pietonal. În prima parte a dimineții, responsabilii CLSU Lopătari au trimis în zonă un buldoexcavator pentru efectuarea unor lucrări (cu caracter provizoriu) constând în încărcarea cu balast și nivelarea suprafața de rulare, astfel că, în jurul orelor 10.30, traficul rutier a fost reluat pe un fir în punctul Malul cu Sare. În urma celor constatate, comisia a dispus, ca măsuri :

  • semnalizarea zonei afectate și informarea populației, efectuarea în regim de urgență a lucrărilor necesare de consolidare și refacere a DC 159, pentru aducerea lui la starea inițială (de către Primăria Lopătari) ;
  • informarea Sistemului de Gospodărire a Apelor Buzău cu privire la situația creată, în vederea găsirii unei soluții de stabilizare a versantului în zona alunecării de teren, monitorizarea permanentă și raportarea situației către Instituția Prefectului – Județul Buzău și ISU Buzău (de către CLSU Lopătari).
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult