Măsuri speciale pentru derby-ul SCM Gloria Buzău – ACS Oțelul Galați!

de Stiri Buzau Media

 Jandarmii buzoieni asigură măsuri de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal din acest sfârşit de săptămână. Mai exact, sâmbătă, 23 martie a.c., începând cu ora 15:00, aproximativ 50 de jandarmi se vor afla în zona stadionului „Gloria”, cu ocazia desfăşurării partidei de fotbal dintre echipele SCM Gloria Buzău și ACS Oțelul Galați.  La această partidă, pe lângă un număr însemnat de spectatori buzoieni, va fi prezent şi un grup de suporteri gălăţeni.

Pentru îndeplinirea misiunilor, jandarmii vor coopera cu efective din cadrul IPJ Buzău, ISU Buzău şi Poliţia Locală. Intrarea în stadion, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, accesul, îndrumarea şi supravegherea publicului se asigură de către Poliţia Locală Buzău. Cu două ore înainte de începerea competiției și până la terminarea acesteia, se interzice vânzarea şi consumul de băuturi alcoolice în zonele apropiate arenei sportive.

Jandarmii buzoieni le recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar afecta buna desfăşurare a acestei competiţii sportive sau ar afecta climatul de ordine şi siguranţă publică în zona/ incinta arenei sportive.  Potrivit  legislaţiei  în vigoare pe timpul competiţiei sportive, spectatorilor le este interzisă deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice, fără drept; nu au voie să introducă în stadion obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la competiţia sportivă.

Totodată este interzis accesul în stadioane cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Participanţii la manifestările sportive trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciurilor, în apropierea şi în incinta arenelor sportive.

Știri despre: , ,