Modernizarea Blocului operator al Spitalului Județean de Urgență Buzău devine certitudine

Modernizarea Blocului operator, cea mai mare investiţie programată în ultimii ani în Spitalul Judeţean din Buzău a fost ţinută pe loc de contestaţii. Unele dintre firmele înscrise în cursă au contestat licitaţia organizată de Consiliul Judeţean pentru atribuirea lucrărilor. La finalul sedinței de îndată a Consiliului Județean, care a avut loc miercuri, Petre Emanoil Neagu a anunțat că procedura licitației de atribuire a lucrărilor a fost în sfârșit finalizată și că a fost desemnată firma câștigătoare, urmând ca săptămâna viitoare administrația județeană să semneze cu firma respectivă contractual, care beneficiază de finanțare europeană.

Licitația este finalizată. Săptămâna viitoare, prin mine, Consiliul Județean va semna contractul și după ce voi sta de vorbă cu constructorul voi semna și ordinul de începere al lucrărilor. Blocul operator va fi modernizat atât din punct de vedere al construcției, cât și din punct de vedere al dotărilor.

Petre Emanoil Neagu președinte Consiliul Județean Buzău

Blocul operator al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău va intra într-un amplu proces de modernizare, urmând să fie reabilitat din temelii. Lucrările de modernizare vor consta într-o recompartimentare a celor două corpuri de clădire, cu scopul de a extinde suprafaţa Blocului Operator şi de a asigura celelalte compartimente aferente, la standardele impuse de normele europene. Totodată, va fi construit şi un spaţiu pentru un ascensor care va asigura evacuarea deşeurilor medicale și o incintă destinată descărcării deşeurilor, la subsol, iar reţelele de utilităţi din incinta şi subsolul clădirii spitalului vor fi reamenajate.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:
Close