Noutăți pentru fermierii care au fost radiați de la Registrul Comerțului și riscă să piardă banii europeni plătiți de AFIR

de Stiri Buzau Media

Specialiștii Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), la solicitarea conducerii Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), au transmis clarificări privind situația beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală constituiți ca persoană fizică autorizată (PFA) și ca întreprindere individuală (ÎI), care au intrat sub incidența Legii nr. 182/ 2016 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/ 2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.  Astfel, producătorii agricoli care au avut PFA-uri și II-uri care au fost radiate din oficiu au posibilitatea solicitării înregistrării în registrul comerțului și a autorizării funcționării la oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale sau, după caz, prin intermediul birourilor de asistență și reprezentare constituite la nivelul primăriilor. „Recomand tuturor beneficiarilor noștri aflați în această situație să se informeze prin intermediul colegilor din cadrul structurilor teritoriale ale Agenției, cei care cunosc toate procedurile și care vor oferi sprijinul necesar reglementării acestor cazuri. Precizăm faptul că beneficiarii PNDR se pot reautoriza cu păstrarea denumirii anterioare și a codului unic de înregistrare, solicitare care trebuie menționată în mod expres în cererea de înregistrare. Ulterior, vor fi semnate acte adiționale la nivelul Oficiilor Județene și Centrelor Județene ale Agenției. Suntem o instituție care știe foarte bine ce are de făcut, suntem bine pregătiți la nivel administrativ și am luat toate măsurile necesare, în termen util, astfel încât niciun beneficiar să nu fie afectat de aceste modificări legislative”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general AFIR. Solicitarea noii înregistrări în registrul comerțului se face prin completarea unui formular tipizat, după rezervarea denumirii firmei. De asemenea, există posibilitatea să se solicite îndreptarea erorii materiale referitoare la denumire în cazul în care pentru rezervare s-au folosit elemente distincte față de denumirea anterioară.

Știri despre: , , , , , ,