Moment important astăzi, pentru aproape 30 de olimpici buzoieni și peste 20 de profesori îndrumători. Special pentru ei, Consiliul Județean Buzău a organizat la Sala „D. Filipescu” o festivitate în cadrul căreia elevii ce au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele naționale  precum și dascălii îndrumători au fost premiați de către președintele instituției, Petre Emanoil Neagu. Fiecărui elev care a obținut premiu la olimpiadele international i-a fost acordat câte un premiu de 600 de lei. Totodată, elevii care au obținut premii la olimpiadele naționale au primit câte 500 de lei pentru locul I, câte 400 de lei pentru locul al II-lea și câte 300 de lei pentru locul al III-lea. Și profesorii lor îndrumători au primit aceleași sume de bani.

DISTRIBUIȚI