Partaj la divorț 2019: Cum se face împărțirea bunurilor comune

Atunci când se despart, soții care au fost căsătoriți sub regimul comunității de bunuri (legal sau convențional) pot să facă partajul. Bineînțeles, partajul se poate face atunci sau ulterior, neexistând obligația de a se face partajul odată cu divorțul. La momentul desfacerii căsătoriei încetează doar regimul comunității de bunuri, care are anumite efecte. Partajul, care reprezintă un aspect diferit de încetarea regimului comunității de bunuri, poate fi făcut oricând după divorț.

Sursa foto: alnas.fr

De fapt, partajul, ca instituție, nu este strict legată de momentul divorțului sau de momentele subsecvente acestuia. Conform Codului civil, acesta poate fi făcut chiar și în timpul căsătoriei (am recurs la acest exemplu, în ciuda titlului articolului, pentru a arăta diferența dintre încetarea regimului comunității și partajul bunurilor, în sine). Revenind la subiectul prezent, partajul se va face doar dacă, înaintea divorțului, exista regimul comunității de bunuri (și dacă se dorește acest lucru). În cazul în care soții sunt căsătoriți sub regimul separației de bunuri (fiecare bun dobândit de soț îi aparține soțului dobânditor și nu este deținut în coproprietate), partajul nu se va face, întrucât nu este necesar, neexistând bunuri comune.

Astfel, pentru a discuta de partaj foștii soți trebuie să fi fost căsătoriți sub regimul comunității de bunuri și să dețină bunuri comune. În acest caz, ei pot să facă partajul. Posibilitatea de a face partajul reprezintă o libertate pentru foștii soți și nu o obligație (neexistând nicio prevedere legală în sensul obligației de a face partajul bunurilor, ulterior divorțului). Însă, dacă partajul este o libertate și dacă încetarea regimului matrimonial se produce, totuși, prin divorț, care este regimul bunurilor comune, ulterior acestui moment? Codul civil prevede că foștii soți rămân coproprietari în devălmășie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei-părți ce revine fiecăruia.

Prin urmare, până la partaj, bunurile rămân deținute în coproprietate devălmașă (nu se cunoaște, cu exactitate, întinderea părții din dreptul de proprietate ce îi revine fiecărui coproprietar – acest lucru urmând să se stabilească la partaj). În același timp, trebuie înțeles că nu toate bunurile care erau dobândite în timpul căsătoriei erau considerate ca fiind deținute în coproprietate. Există anumite bunuri care sunt considerate bunuri personale, netrebuind să fie partajate. Ele sunt numite bunuri proprii, de obicei din cauza caracterului lor strict personal. Acestea sunt:

  • bunurile dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, cu excepția cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod
  • expres, că ele vor fi comune;
  • bunurile de uz personal;
  • bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerț care face parte din
  • comunitatea de bunuri;
  • drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creațiilor sale și asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;
  • bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau literare, schițele și proiectele artistice,
  • proiectele de invenții și alte asemenea bunuri;
  • bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau literare, schițele și proiectele artistice,
  • proiectele de invenții și alte asemenea bunuri;
  • indemnizația de asigurare și despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soți;
  • bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum și bunul dobândit în schimbul acestora;
  • fructele bunurilor proprii.

Atenție! Este posibilă includerea bunurilor proprii în comunitate, dacă soții se înțeleg în felul acesta, prin stabilirea regimului comunității convenționale.

Restul sunt considerate bunuri comune (dacă sunt dobândite în timpul existenței regimului comunității de bunuri). De exemplu, inclusiv veniturile din salarii, dacă devină scadentă încasarea lor în timpul comunității, sunt considerate bunuri comune. În finalul acestei părți, trebuie menționat că, în privința partajului, există o prezumție de contribuție egală la dobândirea bunurile aflate în coproprietate. Însă se poate demonstra că nu a existat o contribuție egală.

Partajul poate fi făcut fie la notar, fie în instanță. În cazul partajului făcut la notar, acesta e mai ieftin și se face mai repede decât în instanță, însă trebuie să existe acord al soților cu privire la împărțirea bunurilor. În schimb, în cazul partajului judiciar, poate să nu existe acord al soților cu privire la împărțirea bunurilor, însă, cel mai probabil, costurile vor crește. În concret, există următoarele taxe în materia partajului judiciar, conform Ordonanței de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

  • stabilirea bunurilor supuse împărțelii – 3% din valoarea acestora;
  • stabilirea calității de coproprietar și stabilirea cotei-părți ce se cuvine fiecărui coproprietar – 50 lei pentru fiecare coproprietar;
  • creanțe pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună – 3% din valoarea creanțelor a
  • căror recunoaștere se solicită;
  • cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia – 3% din valoarea masei partajabile;
  • în cazul în care cererile anterioare sunt formulate în cadrul aceleiași acțiuni, acesta se taxează o singură dată, cu 5%.

Ca regulă, instanța va face partajul în natură. Totuși, dacă acest lucru nu e posibil, în privința anumitor bunuri, acestea vor fi atribuite unui singur fost soț, urmând ca celălalt să primească o sultă. De asemenea, există posibilitatea vânzării bunului la licitație, suma urmând să fie împărțită între foștii soți.

Sursa: avocatnet.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: