Peste 1.000 de persoane au murit în incendiile din ultimii 6 ani, semnalate în țară! Aproape jumătate dintre victime au fost copii și vârstnici

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a publicat recent o statistică potrivit căreia, la nivelul întregii țări, peste 1.000 de persoane au decedat în incendiile din ultimii 6 ani. Necunoașterea regulilor de prevenire a incendiilor, asociată de multe ori cu neglijența, conduce în fiecare an la incendierea a peste 6.500 de locuințe, situaţie ce determină continuarea eforturilor derulate în sensul responsabilizării cetăţenilor asupra riscurilor la care se expun în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de prevenire a incendiilor.

Din punct de vedere al cauzei probabile a decesului, în peste 90% din cazurile înregistrate, evenimentele s-au produs ca urmare a arsurilor sau din cauza intoxicării cu fum sau gaze arse. În cele mai multe dintre situații, cauzele probabile care au condus la producerea incendiilor au constat în sisteme de încălzire defecte, mijloace de încălzire improvizate sau nesupravegheate, coș de fum necurățat, instalații electrice defecte sau echipamente electrice improvizate.

Pe fondul lipsei de supraveghere, copiii au devenit principalele victime ale incendiilor produse la locuințe și gospodării. În acest context, pentru prevenirea evenimentelor în care ar putea fi implicați și copii, se interzice lăsarea copiilor singuri în încăperi în care sunt mijloace de încălzit în funcțiune.

În fiecare an, înainte de utilizare, sobele, coșurile de fum și celelalte instalații de încălzire se controlează și se înlătură defecțiunile constatate. Este interzisă folosirea sistemelor de încălzire cu improvizații, supraalimentate cu lemne sau lăsate nesupravegheate.

De asemenea, nu este permis ca în structura coșului de fum să fie zidite elemente combustibile ale acoperișului sau ale planșeului. Lemnele de foc sau celelalte materialele care se pot aprinde trebuie să fie amplasate la o distanță considerabilă față de sobe, iar în fața ușilor de alimentare ale acestora se amplasează o tablă metalică destinată protejării împotriva scânteilor și cenușei.

Totodată, se interzice aprinderea focului prin utilizarea benzinei sau altor lichide inflamabile. Pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum și gaze toxice se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, pentru semnalizarea timpurie a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: