Poleiul a făcut zeci de victime, în rândul buzoienilor

de Stiri Buzau Media

Medicii Secției de Ortopedie a Spitalului Județean Buzău au muncit la foc automat, în această perioadă. Codul galben de polei prezent pentru județul nostru a făcut destule victime în rândul buzoienilor. Până marți, peste 40 de persoane au ajuns la spital  după ce au alunecat și au căzut pe străzile sau trotuarele din oraș. 6 dintre buzoieni au rămas internați pentru că au nevoie de intervenții chirurgicale.

Vreme deosebit de rece, precipitații în general moderate cantitativ și polei! Asta ne așteaptă până joi, 22 martie, ora 10:00, după cum a anunțat Administrația Națională de Meteorologie. Gheața este greu de observat, de aceea medicii ne sfătuiesc să avem mare grijă cand ieșim din casă, pentru a evita o luxație, entorsă, o lovitură la cap și chiar o fractură osoasă, produsă la nivelul mâinilor sau picioarelor. În această perioadă, vârstnicii sunt sfătuiți să evite să iasă pe ghețuș.

Știri despre: , ,