Poți ajunge să datorezi la stat mult mai mulți bani decât ai încasat din activități independente

de Stiri Buzau Media

Depunerea formularului 600 pentru persoanele fizice autorizate (PFA) și ceilalți contribuabili ce au obținut venituri din activități independente peste un anumit plafon în 2017 este unul dintre subiectele de real interes în această perioadă, iar contribuabilii încearcă să se lămurească în ce situații datorează concret contribuția la pensii (CAS) și contribuția la sănătate (CASS). În cadrul unei sesiuni online organizate miercuri pe pagina de Facebook a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), un contribuabil care a obținut venituri nete din drepturi de autor în cuantum de aproape 4.000 de lei pe parcursul a doar două luni în 2017 s-a văzut în situația în care ar datora CAS în cuantum de 5.700 de lei în 2018, pentru simplul fapt că la stabilirea CAS se iau în calcul veniturile lunare realizate în 2017, raportate la numărul lunilor de activitate din cursul anului, rezultând că el este peste plafonul de scutire.

Potrivit legislației în vigoare, veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, inclusiv drepturile de autor, fac parte din categoria veniturilor din activităţi independente. În cadrul sesiunii online organizate miercuri pe pagina de Facebook, ANAF a discutat cu contribuabilii despre depunerea declarației 600, interesul fiind unul ridicat. Astfel, un contribuabil a întrebat dacă, în situația în care a obținut în 2017 venituri din drepturi de autor mai mari de 22.800 de lei (adică nivelul a 12 salarii minime brute), are obligația depunerii formularului 600 și achitării CAS și CASS.

,,Aveţi obligaţia depunerii declaraţiei 600, dacă venitul net lunar realizat în anul 2017, din drepturi de proprietate intelectuală, rămas după scăderea din venitul brut a cheltuielii deductibile de 40%, raportat la numărul lunilor de activitate din cursul anului, este cel puțin egal cu 1900 lei, aveţi obligaţia de plată a CAS. În ceea ce priveşte plata CASS trebuie să aveţi în vedere venitul net realizat din drepturi de proprietate intelectuală în anul 2017. Dacă acesta depăşeşte plafonul de 22.800 lei atunci aveţi obligaţia plăţii CASS”, a fost răspunsul ANAF, întemeiat pe prevederile legale în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

Reprezentanții instituției nu au putut lămuri însă, cel puțin până la ora redactării acestui articol, situația unui alt contribuabil, care a arătat că a obținut venituri din drepturi de autor doar pe parcursul a două luni ale anului trecut, în cuantum net de 3.950 de lei, și s-a trezit în situația în care ar urma să datoreze CAS în 2018 de 5.700 de lei (475 de lei pe lună, în condițiile în care CAS-ul este acum de 25% din 1.900 de lei), adică mult mai mult decât a câștigat efectiv.

Cum se poate ajunge aici

Știm că, în 2018, CAS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri lunare din activități independente, cumulate din toate sursele în 2017, peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare (1.900 de lei). Așadar, spre deosebire de CASS, unde se ia în calcul un venit anual de 22.800 de lei (echivalentul a 12 salarii minime brute), la CAS se ia în calcul numărul de luni în care contribuabilul a avut activitate și a obținut venituri. În cazul de față, ar rezulta un venit net lunar de 1.975 de lei din drepturi de autor (3.900 lei : 2 luni), adică peste pragul de 1.900 de lei lunar, ceea ce înseamnă, la cum arată textul de lege acum, că persoana în cauză e obligată să depună formularul 600 până la 31 ianuarie 2017 și va datora CAS de 475 de lei pe lună, adică 5.700 de lei în tot anul 2018!

Situația, care poate fi considerată cel puțin aberantă, a fost confirmată însă de consultantul fiscal Cornel Grama, care a amintit și de situația salariaților cu contract de muncă cu timp parțial, care, la rândul lor, ar fi obligați să vină cu bani de acasă. Concret, un salariat care lucrează în baza unui contract individual de muncă cu normă parțială de doar două ore pe zi poate fi remunerat cu un brut minim de 475 de lei, în condițiile în care pentru acest venit se datorează CAS și CASS calculate la salariul minim brut (475 de lei pentru CAS, așa cum am arătat mai sus, și 190 de lei pentru CASS, adică 10% din salariul minim, rezultând un total al contribuțiilor lunare de 665 de lei).

De altfel, în cadrul unei sesiuni anterioare organizate de ANAF, reprezentanții instituției au fost întrebați ce se poate face într-o asemenea situație, în care vorbim efectiv de un venit salarial net negativ. Soluția acestora? Negocierea dintre angajat și angajator.