Proiectul noii Legi a pensiilor 2018: Cum se calculează pensia

Guvernul României a aprobat miercuri, proiectul noii Legi a pensiilor, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale. Acest act normativ NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare în luna septembrie 2021, acesta trebuie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și mai apoi publicat în Monitorul Oficial. Proiectul de lege prevede creșteri etapizate ale punctului de pensie, până în anul 2021, pentru ca, din anul 2022, să fie aplicată noua formulă de calcul bazată pe Valoarea Punctului de Referință (VPR):

  • 1.265 de lei în 2019;
  • 1.775 de lei în 2020;
  • 1.875 de lei în 2021, adică suma aferentă VPR nou introdus de 75 de lei, la care se adaugă majorarea de 10% aferentă sporurilor, acordului global și altor drepturi de natură salarială pentru care s-au plătit contribuții;
  • iar din anul 2022 Valoarea Punctului de Referință se va indexa, anual, cu inflația și 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.

Punctul de pensie va ajunge, așa cum este precizat și în Programul de Guvernare, la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie, fără a lua în calcul întoarcerea sarcinii fiscale, în conformitate cu legislația fiscală în vigoare la data adoptării Programului de Guvernare. De altfel, reamintim că pensiile nu mai sunt purtătoare de CAS și CASS, aceasta fiind una dintre primele măsuri adoptate după schimbarea guvernării din 2016.

În proiectul de lege se precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim și nici cel complet. Proiectul de act normativ se bazează pe mai multe principii fundamentale:

  • contributivitate, adică plată în funcție de contribuție;
  • egalitate, adică pensionari care au aceeași vechime, dar care au ieșit la pensie în momente diferite, primesc aceeași sumă de bani;
  • solidaritate socială, adică generațiile în activitate susțin, prin plata contribuțiilor lor, generațiile de pensionari și, în viitor, vor fi susținute la rândul lor;
  • imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie.

Contributivitatea fiind un principiu de bază al oricărui sistem de pensii din lume, noul proiect introduce sintagma contribuții „datorate și plătite”, pentru calculul pensiei. Asta ca urmare a faptului că, în trecut, au fost numeroase cazurile în care angajatorii nu achitau taxele către stat. Pentru a nu dezavantaja angajații, noua prevedere va fi luată în calcul doar pentru perioadele lucrate ulterior anului 2021, atunci când legea va produce efecte complete. Reiterăm faptul că angajații nu vor fi penalizați pentru perioade lucrate anterior anului 2021, în cazurile în care angajatorii nu le-au achitat taxele.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:
Close