Pulovere ”de firmă” contrafăcute, descoperite de polițiști într-un complex comercial din Buzău. Patronul s-a ales cu dosar penal

În cadrul activităților desfășurate recent de polițiștii de investigare a criminalității economice pe linia respectării legalităţii desfăşurării activităţilor de comerţ cu produse, într-un complex comercial din Buzău, s-a constatat că o societate a pus în vânzare articole de îmbrăcăminte (pulovere) ce purtau însemne şi inscripţii similare cu ale mărcilor protejate, despre care exista suspiciunea că sunt contrafăcute. Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor un număr de 52 de produse în valoare totală de 10.448 de lei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”.

În cursul zilei de joi, 7 februarie, polițiștii de investigare a criminalității economice au acționat recent, în complexe comerciale, precum şi în pieţe şi târguri din municipiul Buzău și municipiul Râmnicu Sărat, pe linia comercializării de produse și în scopul combaterii evaziunii fiscale. Au fost vizate comercializarea unor mărfuri contrafăcute, purtând mărci protejate, aprovizionarea punctelor de lucru cu mărfuri pentru care nu se emit avize de însoțire, precum și utilizarea unor documente false privind proveniența mărfurilor comercializate. Astfel, au fost desfășurate activităţi de verificare şi control la 11 agenți economici și au fost constatate 8 infracţiuni privind mărcile și indicațiile geografice.

Au fost indisponibilizate aproximativ 400 de produse ce purtau însemne asemănătoare cu cele aparținând unor mărci protejate (19 mărci cunoscute). De asemenea, pentru neregulile constatate la agenţii economici verificaţi, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.000 de lei şi au ridicat, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 35.146 de lei.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult