S-au închis și ultimele două focare de pestă porcină africană la porcii domestici de pe raza județului Buzău

de Stiri Buzau Media

Direcția Sanitar Veterinară Buzău anunță stingerea ultimelor 2 focare de pestă porcină africană la porcul domestic din județul nostru și implicit ridicarea măsurilor dispuse în zonele cu restricții. La această dată, Pesta Porcină Africană în jud. Buzău evoluează doar în mediul silvatic fiind afectate 7 fonduri cinegetice pe raza cărora sunt declarate 17 cazuri la mistreț pe raza fondurilor de vânătoare; 26 Umbrărelu (2 cazuri) 39 Breazău (1 caz), 44 Câlnău (2 cazuri), 27 Berca (3 cazuri), 41 Beceni (4 cazuri), 42 Aldeni (3 cazuri) și 45 Dedulești (2 cazuri). DSVSA solicită în continuare sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA Buzău. Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Știri despre: , ,