S-a decis: Fără pod de pontoane! De mâine, se închide circulația rutieră, pe podul metalic de la Mărăcineni

de Stiri Buzau Media

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a decis ca începând de mâine, pentru o perioadă de 130 de zile, circulația rutieră pe podul metalic de la Mărăcineni să fie închisă. Totodată, vor fi impuse niște restricții de tonaj pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în anumite intervale orare. Decizia a fost luată în urma întâlnirii de astăzi, pe care conducerea C.N.A.I.R. a avut-o  cu reprezentanții transportatorilor. Potrivit reprezentanților Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, construirea podului de pontoane de către geniști este exclusă. Asta dacă se ia în calcul faptul că acel contractul de prestări de servicii – în valoare de 1 milion de euro – care urma să fie perfectat între Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Transportului trebuie scos pe legislația achiziției publice, procedură care ar putea dura aproape 5 luni, după calculele făcute de C.N.A.I.R., exact cam cât ar dura lucrările de refacere a podului metalic de la Mărăcineni.  Prin urmare, această achiziție nu și-ar mai găsi justificarea. Iată comunicatul C.N.A.I.R.:

,,Începând de mâine, 19.04.2018, vor demara lucrările de reparații la podul situat pe DN2, km 114+570, Mărăcineni, județul Buzău. În urma consultărilor purtate cu reprezentanții administrației publice locale, poliției rutiere și a principalelor asociații profesionale ale patronatelor din transporturi, pe perioada desfășurării lucrărilor, circulația vehiculelor rutiere se va desfășura astfel:

  • în zilele de luni până joi, inclusiv, circulația se va desfășura în ambele sensuri, pe podul nou de la Mărăcineni, pe o banda pentru fiecare sens de deplasare, traficul rutier va fi semaforizat și dirijat de piloți de trafic cu sprijinul poliției rutiere;
  • circulatia vehiculelor rutiere cu masa totală maxim autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepția vehiculelor destinate exclusiv transportului de persoane este restricționată în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, după cum urmează:
  • vineri între orele 10:00 – 22:00;
  • sâmbătă între orele 8:00 – 18:00;
  • duminică între orele 12:00 – 22:00;

Circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maxim autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepția vehiculelor destinate exclusiv transportului de persoane este restricționată și în zilele de sărbătoare legală, după cum urmează:

  • 30 aprilie și 1 Mai – între orele 12:00 – 22:00;
  • 27 mai și 28 mai (prima și a doua zi de Rusalii) – între orele 12:00 – 22:00;
  • 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – între orele 12:00 – 22:00;

În vederea fluidizării traficului, pe toată perioada desfășurării lucrărilor de reparații, participanții la trafic pot utiliza următoarele rute alternative:

pentru relația Buzău – Râmnicu Sărat:  DN2B: Buzău – Făurei – Varianta Brăila; DN22: Varianta Brăila – Grădiștea – Râmnicu Sărat și DN2B: Buzău – Făurei – Varianta Brăila;  DN23: Varianta Brăila – Măicănești: DN23B: Măicănești – Râmnicu Sărat;

pentru relația Buzău – Tecuci – Focșani:

DN2B: Buzău – Făurei – Varianta Brăila – Șendreni; DN25: Șendreni – Tecuci; DN24:Tecuci – Tișita; DN2: Tișita – Focșani;

pentru relația Ploiești – Focșani, vehiculele cu masa totală de până la 40 de tone și înălțimea totală mai mică de 3,60 m, pot utiliza traseul:

DN1A: Ploiești – Varianta Brașov; DN11: Varianta Brașov – Târgu Secuiesc; DN2D:Târgu Secuiesc – Focșani;

pentru relația Brașov – Focșani, vehiculele cu masa totală de până la 40 de tone și înălțimea totală mai mică de 3,60 m, pot utiliza traseul:

DN11: Brașov – Târgu Secuiesc; DN2D: Târgu Secuiesc – Focșani;

pentru relația Brașov – Bacău, vehiculele cu masa totală de până la 40 de tone și înălțimea totală mai mică de 3,60 m, pot utiliza traseul:

DN11: Brașov – Chichiș; DN12: Chichiș – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc; DN12A: Miercurea Ciuc – Comănești; DN2G: Comănești – Moinești – Bacău.

Participanții la trafic sunt rugați să respecte indicațiile piloților de trafic și restricțiile instituite temporar. Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER, @CNADNR.”