Salariaților trebuie să li se plătească zilele de CO neefectuate chiar dacă n-au cerut concediu

Un lucrător care nu a fost în măsură, din motive independente de voința sa, să-și ceară concediul de odihnă plătit înainte de încetarea raportului de muncă tot are dreptul la compensarea în bani a zilelor de concediu neluate, a decis recent Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). Practic, compensarea în bani a concediului neefectuat poate fi refuzată doar dacă angajatorul demonstrează că salariatul a evitat intenționat să-și ia zilele libere la care avea dreptul.

Potrivit unui comunicat de presă referitor la decizia CJUE în cauzele C-619/16 și C-684/16, la încetarea unui contract de muncă, un angajator trebuie să compenseze în bani zilele de concediu de odihnă neefectuate chiar și în situația în care salariatul n-a depus cerere de concediu. Însă numai în măsura în care angajatul demonstrează că nu și-a putut lua concediu din motive independente de voința sa.

„Curtea de Justiție declară că dreptul Uniunii se opune ca un lucrător să își piardă în mod automat zilele de concediu anual plătit la care avea dreptul în temeiul dreptului Uniunii, precum și, în mod corelativ, dreptul la o indemnizație financiară în temeiul acestui concediu neefectuat, doar pentru faptul că nu a solicitat concediu înaintea încetării raportului de muncă (sau în perioada de referință)”, scrie în documentul de presă.

Cu alte cuvinte, dreptul la concediu plătit nu se poate stinge la expirarea raportului de muncă, chiar dacă angajatul nu şi-a epuizat zilele de concediu până la acel moment. Aşadar, un angajat care nu a putut, din motive independente de voința sa, să-și exercite dreptul la concediul anual plătit înainte de încetarea raportului de muncă are dreptul la o indemnizație financiară.

„Aceste drepturi nu se pot stinge decât dacă lucrătorului i s-a oferit efectiv posibilitatea de către angajator, în special printr-o informare corespunzătoare din partea acestuia din urmă, de a efectua zilele de concediu în cauză în timp util, aspect care trebuie dovedit de angajator”, este subliniat în comunicat.

În România, firmele pot compensa în bani perioada de concediu de odihnă neefectuat de salariați numai atunci când încetează contractul individual de muncă. Despre cum se pot lua zilele de concediu rămase din anii anteriori puteţi afla mai multe în acest material.

Atenție! Deciziile CJUE sunt obligatorii pentru toate instanțele țărilor din Uniunea Europeană care se pot confrunta cu cazuri asemănătoare, deci și pentru instanțele judecătorești din România.

Sursa: avocatnet.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:
Close