Salarii minime diferite, în funcție de pregătirea profesională

de Stiri Buzau Media

Mai mulți parlamentari au depus recent la Senat o propunere legislativă care ar putea reintroduce coeficienții de salarizare în legislație. Potrivit propunerii, coeficienți minimali de ierarhizare salarială vor fi aplicabili, anunță avocatnet,  pentru toate categoriile de salariați încadrați pe funcții pentru care e obligatoriu un nivel de calificare și vor urca până la 2,80 la studiile superioare.

Propunerea legislativă pentru stabilirea indicatorilor minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economia naţională este de puțină vreme înregistrată la Senat și va intra, cel mai probabil, în dezbaterile parlamentare în următoarea sesiune de activitate, care va începe în toamnă. Propunerea are nevoie de votul aleșilor și de semnătura șefului statului pentru a deveni lege. Concret, parlamentarii care semnează această inițiativă propun ca, pe lângă salariul minim stabilit de Guvern, să funcționeze o serie de coeficienți minimali de ierharhizare, care să se înmulțească cu salariul minim și să rezulte în mai multe niveluri de salarizare, unde cel mai de jos corespunde muncitorilor necalificați și cel mai de sus să fie pentru cei cu studii superioare de lungă durată cu doctorat în domeniul activității desfășurate.

Acești coeficienți minimali vor fi aplicabili pentru toate categoriile de salariați încadrați pe funcții pentru care e obligatoriu un nivel de calificare. ,,În vederea asigurării echilibrării sistemului de salarizare între sectorul bugetar și mediul economic concurențial, pentru sectoarele pentru care nu au fost încheiate contracte colective de muncă aplicabile la nivelul întregului sector de activitate, prin prezenta lege se stabilesc coeficienți minimali de ierarhizare salarială”, scrie în propunerea înregistrată la Senat. Cu excepția sectorului construcțiilor, nu există astfel de indicatori minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economia națională, subliniază cei ce propun această reglementare. Nu se motivează însă de ce introducerea unor astfel de indicatori e necesară, de ce ar fi benefică ori ce impact ar avea.

În prezent, avem mai multe tipuri de salarii minime: valoarea general aplicabilă, de 2.080 de lei, salariul minim brut diferențiat pentru cei care ocupă funcții ce necesită studii superioare, dacă au o vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul acelor studii, de 2.350 de lei, precum și un salariu minim în sectorul construcțiilor, în valoare de 3.000 de lei. Dacă propunerea de față va ajunge lege, atunci angajatorii vor trebui să asigure salarii minime diferite, în funcție de pregătirea profesională.