Se pregătește înghețarea sporurilor, primelor și indemnizațiilor bugetarilor în 2019

Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor și altor sume cuprinse în salariile lunare ale angajaților plătiți din fonduri publice nu va înregistra nicio creștere, rămânând la nivelul din luna decembrie a acestui an. Asta prevede un proiect de act normativ care ar putea fi adoptat chiar săptămâna asta de Executiv.

Înghețarea cuantumului sporurilor și altor sume care fac parte din salariul brut al unui bugetar e cuprinsă într-un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului aflat acum în circuitul de avizare și care ar urma să intre pe ordinea de zi a Guvernului chiar în ședința din vinerea aceasta, potrivit unei informări trimise redacției noastre de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor. Proiectul prevede că, în 2019, sporurile, primele, indemnizațiile și compensațiile bugetarilor nu vor putea depăși nivelul din luna decembrie a acestui an. Pentru ca această plafonare să se aplice efectiv, proiectul trebuie adoptat de Executiv și publicat în Monitorul Oficial.

„(1) Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit  legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se mențin cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (2) Ordonatorii de credite stabilesc nivelul sporurilor cu respectarea alin. (1) având obligația încadrării în cheltuielile de personal aprobate pe anul 2019 prin buget”, prevede proiectul de ordonanță.

Același lucru e prevăzut și pentru militari, polițiști și funcționarii cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor: indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit legii, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se vor menţine la nivelul lunii decembrie 2018 pe tot parcursul anului 2019.

Dacă ne uităm în Legea salarizării unitare a bugetarilor nr. 153/2017 vedem că la anul ar trebui să existe o creștere a salariilor de bază ale bugetarilor, care să fie stabilită prin legea anuală a bugetului de stat. Deocamdată, nu s-a vehiculat nimic concret pe acest subiect, însă discuții referitoare la înghețarea salariilor se fac deja în spațiul public de ceva vreme.

„În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018”, scrie în Legea nr. 153/2017.

Atenție! Proiectul de OUG privind înghețarea sporurilor bugetarilor NU se aplică momentan. Acesta trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial ca să intre în vigoare.

Sursa: avocatnet.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:
Close