Spălătoriile auto din județul Buzău, în atenția inspectorilor de muncă

de Stiri Buzau Media

Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a efectuat controale în perioada 19 – 20 octombrie, în cadrul Campaniei Naţionale declanşate de Inspecţia Muncii cu privire la respectarea de catre beneficiari a prevederilor legale care reglementează relaţiile de muncă la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în spălătorii auto. În cadrul celor 12 controale, un angajator a fost sancționat, s-au aplicat 2 sancţiuni contravenţionale, respectiv o amendă de 1.500 lei şi un avertisment. Totodată au fost dispuse 22 de măsuri pentru remedierea neconformităţilor constatate. Deficienţele constatate cel mai frecvent au fost lipsă la locul de muncă controlat a evidenţei orelor de muncă, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit al programului de lucru, nerespectarea prevederilor privind munca suplimentară, netransmîterea perioadelor de suspendare a contractelor individuale de muncă in REVISAL, neeliberarea adeverinţei care atesta vechimea în muncă şi a extrasului REVISAL la încetarea contractului individual de muncă și dosare de personal incomplete.