Tichete salariați 2019: Nerespectarea regulilor privind utilizarea bonurilor de valoare aduce amenzi de mii de lei

de Stiri Buzau Media

Toate biletele de valoare, fie ele tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă, tichete culturale sau vouchere de vacanță, pot fi distribuite, începând din acest an, în baza unui singur act normativ, distribuția acestora nemaifiind reglementată de mai multe acte normative, așa după cum se întâmpla până la sfârșitul anului trecut.

Distribuția tichetelor de valoare pe care angajatorii le pot acorda salariaților este reglementată, din ianuarie 2019, de Legea nr. 165/2018. Acest act normativ aduce o simplificare a procedurilor de distribuție a biletelor de valoare în România, renunțându-se la cele trei acte normative ce reglementau în trecut distribuția acestora.

Documentul menționat mai sus prevede, pe lângă regulile de distribuție și folosire a tichetelor de masă, tichetelor cadou, tichetelor de creșă, tichetelor culturale sau voucherelor de vacanță, și amenzi pentru nerespectarea acestor reguli.

Astfel, potrivit textului documentului, salariații care folosesc un număr mai mare de tichete de masă decât numărul de zile lucrate într-o lună sunt sancționați cu 0,5 puncte-amendă. În condițiile în care, și în acest an, valoarea punctului-amendă este plafonată la 145 de lei (detalii, aici), valoarea amenzii pentru utilizarea mai multor bonuri de masă decât zile lucrate într-o lună va fi de 72,5 lei.

Amenzi de până la 1,5 puncte-amendă, adică 217,5 lei, se aplică din acest an și pentru utilizarea bonurilor de valoare în alt scop decât cel prevăzut de lege sau pentru refuzul nejustifical al unităților economice sau turistice de a accepta biletele de valoare.

Actul normativ prevede amenzi și pentru cei ce solicită, dar și pentru cei ce furnizează bani în schimbul biletelor de valoare sau pentru fracțiuni din acestea, și anume acestor persoane li se aplică amenzi de trei puncte-amendă (435 de lei).

O altă sancțiune prevăzută de Legea nr. 165/2018 este cea care este aplicată unităților de cazare care acceptă vouchere de vacanță de la alte persoane decât cele care sunt înscrise pe biletele de valoare, iar amenda are valoarea de 1.015 de lei (șapte puncte-amendă).

Cele mai mari amenzi ce se aplică din 2019, conform actului normativ, sunt cele aplicate pentru diminuarea valorii nominale a biletelor de valoare acordate angajaţilor sau emiterea unor tichete cu alte valori nominale decât cele prevăzute de lege, comercializarea biletelor contra unui preț mai mic sau a altor bunuri sau servicii decât cele pentru care au fost destinate (țigări, alcool etc). Amenzile pentru aceste contravenții sunt stabilite la 14 puncte-amendă sau 2.030 de lei (la valoarea din acest an a unui punct-amendă, respectiv 145 de lei).

Tot cu 14 puncte-amendă (2.030 de lei) sunt sancționate și unitățile emitente ale bonurilor care nu le alimentează pe cele electronice cu suma corespunzătoare sau le emit fără ca acestea să conțină anumite informații (numele și adresa emitentului, valoarea tichetului, perioada de valabilitate, interdicții privind folosirea lor etc.).

Alături de unitățile emitente, și unitățile de cazare sau agențiile de turism sunt sancționate cu aceleași amenzi pentru achiziționarea de servicii care nu îndeplinesc condițiile pachetului minim de servicii stabilit de autorități și pentru utilizarea unui preț mai mare pentru plata serviciilor achitate prin intermediul voucherelor decât a celor achitate prin alte mijloace de plată. Suplimentar, unitățile de turism riscă și retragerea certificatului de clasificare sau a licenței de turism.

Știri despre: , ,