Trans Bus va înființa zona 121 pentru muncitorii din Țintești și Smeeni

Trans Bus este în continuă dezvoltare și începe noul an cu o veste bună pentru locuitorii din Țintești și Smeeni. Mai exact, de săptămâna viitoare, adică din data de 15 ianuarie, societatea își va extinde aria de operare și pe teritoriul celor două comune. Vor fi patru programe cu frecvență din oră în oră și va fi înființată zona 121, care vine în sprijinul locuitorilor din cele două comune ce lucrează în Buzău. ,,Va fi o zonă ce va efectua curse de personal, cum sunt și cele din Buzău, care vor merge la orele de dimineață, prânz și seara, câte o cursă pe mașină. Au fost identificate câteva societăți în comunele Țintești și Smeeni, prin care să distribuim biletele. Am semnat contractele de parteneriat pentru vânzări bilete și vom înființa câte un punct de lucru în Țintești și Smeeni, pentru a vinde și bilete și abonamente. Astfel, le vom oferi locuitorilor din zonă posibilitatea de a cumpăra de acolo, ca să nu mai vină la gheretele din oraș”, a menționat pentru Buzăumedia, directorul Trans Bus, Gică Toader. Realizarea acestui lucru ține însă de logistică, ce nu va necesita prea mult timp. Mai exact, societatea trebuie să pună la punct unele detalii ce țin de zonele unde vor amplasate, în cele două comune, tonetele prin care vor putea fi cumpărate biletele și abonamentele de care vor avea nevoie locuitorii, precum și de angajarea personalului necesar. Trans Bus se află încă în procedura de licitație prin care se va achiziționa un nou lot de autobuze second-hand de 12 metri. Conducerea societății a anunțat că în foarte scurt timp autobuzele vor ajunge şi în alte trei comune din județul Buzău: Stâlpu, Merei şi Cernăteşti.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: