Unii angajatori buzoieni continuă să ignore drepturile propriilor salariați

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: aradon.ro
Sursa foto: aradon.ro

Inspectorii de muncă au efectuat luna trecută, aproape 90 de controale la agenţii economici din judeţul Buzău, pentru a verifica modul în care angajatorii respectă prevederile legislaţiei în vigoare, în domeniul relațiilor de muncă. Pe durata acestor verificări 24 de angajatori, prinși cu nereguli, au fost sancționați, angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă aplicând 11 amenzi în cuantum de 244.800 lei, precum şi 23 avertismente. Totodată, au fost dispuse peste 200 de măsuri cu termene precise de realizare, pentru remedierea neconformităţilor constatate de inspectorii de muncă.

Tot în cursul lunii noiembrie, au fost identificați 16 administratori, care pentru un număr de 57 de persoane, nu au încheiat contracte individuale de muncă, sau nu au transmis elementele contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţa salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. În aceste condiții, reprezentanții ITM Buzău au aplicat 8 amenzi contravenționale în cuantum de 240.000 de lei și 8 avertismente. Nereguli au fost semnalate și în ceea ce privește respectarea timpului de muncă și de odihnă, pentru care angajatorii au fost sancționați.