Vânzare prin licitaţie publică cu strigare a unui teren proprietate privată a municipiului Buzău

Pentru şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipal Buzău din luna noiembrie 2018 a fost iniţiat proiectul de hotărâre cu caracter normativ pentru aprobarea vânzării prin licitaţie publică cu strigare a terenului proprietate privată a municipiului Buzău, situat în  strada Piersicului, nr. 50 bis. Persoanele fizice şi juridice interesate pot consulta proiectul de hotărâre pe site-ul autorităţii publice locale, la adresa www.primariabuzau.ro și la avizierul primăriei.

Vânzarea prin licitaţie publică cu strigare a terenului se face cu valoarea minimă de 3.400,00 euro, plătibilă în lei la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României din ziua efectuării plăţii, la care se adaugă și plata taxei pe valoarea adăugată. Taxa de participare la licitaţie este de 1000 lei şi poate fi achitată în numerar sau prin ordin de plată la Direcţia Finanţe Publice Locale a Primăriei municipiului Buzău.

Garanţia de participare la licitaţie este de 500 lei şi poate fi achitată în numerar sau prin ordin de plată la Direcţia Finanţe Publice Locale a Primăriei municipiului Buzău. Ofertanţilor necâştigători li se restituie garanţia de participare după data expirării perioadei de valabilitate a ofertelor, la solicitarea scrisă a acestora adresată Direcţiei Finanţe Publice Locale a Primăriei municipiului Buzău şi confirmată de Serviciul Administrare Patrimoniu.

Perioada de valabilitate a ofertei se stabilește din momentul deschiderii ofertelor şi până în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, care nu poate depăşi 10 zile lucrătoare de la data încheierii procesului-verbal de adjudecare. Propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de hotărâre sus menţionat pot fi depuse la sediul Primăriei municipiului Buzău, Ghișeul Unic, în perioada 5 – 16 noiembrie 2018, la Petronela Jipa, responsabilul pentru relaţia cu societatea civilă.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:
Close