După 150 de ani, marți, 12 septembrie 2017, actualul Colegiu Național ,,B.P.Hașdeu” organizează jubileul. În perioada 12 – 14 septembrie vor avea loc o serie de evenimente care vor marca această sărbătoare a tuturor celor ce au absolvit prestigioasa unitate de învățământ precum și a elevilor actuali. Colegiul buzoian a reușit, timp de un veac şi jumătate, să se claseze printre cele mai bune licee din ţară.  Evenimentul va debuta mâine, de la ora 10.00, în curtea unității cu întâlnirea foştilor absolvenţi și sunt așteptate să participe la festivitate personalități de pe plan local și din țară. Denumit în trecut Gimnaziul Tudor Vladimirescu şi Liceul Alexandru Hâjdău, Colegiul Național ,,B.P.Hașdeu” este cea mai importantă instituţie de învăţământ liceal din oraşul Buzău, România. A luat fiinţă în 1867, clădirea fiind construită pe un teren care a aparţinut mănăstirii Banului, şi a purtat numele de Gimnaziul Tudor Vladimirescu până în 1875, când a primit numele Alexandru Hâjdeu. Din 1932 instituţia se numeşte Bogdan Petriceicu Hașdeu.

DISTRIBUIȚI