Aur şi argint pentru pugiliștii buzoieni, la Campionatele Naţionale de Cadeţi

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:SCM Gloria Buzău
Sursa foto:SCM Gloria Buzău

În perioada 22-17 octombrie, la Satu Mare s-a desfăşurat finala Campionatelor  Naţionale de box, competiţie rezervată cadeţilor. Secţia de la SCM Gloria Buzău, coordonată de maestrul Constantin Voicilaş, a participat cu cinci sportivi, doi dintre aceştia reuşind să obţină rezultate excelente dacă ne raportăm la perioada relativ mică pe care au avut-o de când urcat în ring. Petruţ Ştefan Cristian a reuşit să câştige toate cele trei partide disputate, toate prin abandonul adversarilor, obţinând astfel medalia de aur la categoria 90 de kg. Cu o victorie şi o înfrângere, Radu Teşcan a obţinut medalia de argint la categoria 80 kg. Primul pugilist este pregătit de Steluţa Duţă, iar cel de al doilea de Bogdan Dinu.

Știri despre: , , ,