Meci greu pentru handbalistele Gloriei Buzău cu HC Dunărea Brăila

de Stiri Buzau Media

SCM Gloria Buzău va juca duminică, 20 ianuarie, de la ora ora 18.00, în deplasare, cu HC Dunărea Brăila, la Sala Polivalenta „Danubius”, într-o nouă etapă a Ligii Florilor. Este a doua întâlnire dintre cele două formații, prima dată fiind în decembrie 2018, în cadrul ediției a V-a a Cupei Dunărea. Atunci, după 60 de minute de joc, partida dintre echipa noastră și HC Dunărea s-a încheiat la egalitate, 28-28, iar pentru desemnarea câştigătorei s-a trecut la loviturile de departajare. Formaţia pregătită de Dumitru Muşi a câştigat finala cu scorul 34-33 şi pentru prima dată trofeul ediţiei a V-a a Cupei Dunărea. După acest meci, pentru SCM Gloria Buzău urmează un program extrem de dificil, cu încă 3 deplasări consecutive: la Vâlcea, la Cisnădie și la Slatina. Handbalistele noastre vor reveni în fața propriilor suporteri peste aproximativ o lună și jumătate, adică pe data de 24 februarie.