VIDEO: Aur pentru Marina Baboi la probele de 100 m și 200 m, la Campionatul Național de tineret U 23 de la Pitești

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

   Marina Baboi, eleva profesoarei Doina Voinea , sportivă legitimată la SCM Gloria Buzău, s-a prezentat la Campionatul Național de tineret U 23, organizat la Pitești, în calitate de deținătoare a celor două titluri de campioană națională în probele de sprint de 100m și 200m cucerite atât în 2017, cât și  în 2018 pe aceeași arenă din Pitești. La această competiție au participat sportivii sub 23 de ani, peste 280 la număr de la 91 de cluburi din țară. Cotată ca mare favorită în reeditarea performanțelor din cei 2 ani precedenți, Marina nu a dat nici-o speranță adversarelor sale învingând fără drept de apel în ambele probe păstrându-și invincibilitatea în cursele interne începute pe 5 august 2017.

Marina Baboi ajunge astfel la 9 victorii în acest sezon de aer liber din tot atâtea curse alergate, obținând 2 titluri de campioană națională universitară , 3 titluri de campioană internațională a României, 2 titluri de campioană națională U23 și 2 cupe ale României atingând impresionanta cifra de 170 de medalii cucerite în cariera sa. Dintre acestea 128 sunt de aur. Începând cu data de 19 iunie Marina va intra în cantonament la centrul olimpic de la Izvorani alături de echipa olimpică a României care în perioada 21-30 iunie va participa la a doua ediție a jocurilor  europene ce se vor desfășura la Minsk în Belarus.

 

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult