Weekend plin de competiții sportive, la Buzău! Pe stadionul din Crâng va răsuna, pentru prima dată, noul imn al SCM Gloria Buzău

de Stiri Buzau Media

Suporterii buzoieni sunt așteptați sâmbătă, 4 mai, în număr mare la Sala Sporturilor ,,Romeo Iamandi”, acolo unde handbalistele Gloriei vor întâlni formația CSM București, într-un meci contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii Florilor. Partida se va disputa începând cu ora 17:30. Biletele costă 10 lei şi vor fi puse în vânzare la casa de bilete a Sălii Sporturilor, astăzi, între orele 10.00 şi 18.00 şi sâmbătă între orele 09.00 – 17.30. Pensionarii, elevii şi studentii vor beneficia de biletc gratuite în baza documentelor specilice (cupon de pensie, carnet de clev sau canet de student) în limita locurilor disponibile.

Tot sâmbătă, de această dată începând cu ora 18:00, la concurentă cu meciul de handbal al fetelor, echipa de fotbal Gloriei Buzău va întâlni pe teren propriu formatia FC Botoşani II, într-un meci contând pentru etapa a XXVI-a a Ligii a 3-a, Seria 1. Echipa fiind deja promovată în Liga a 2-a, cu cinci etape înainte de finalul campionatului, fotbaliştii buzoieni vor juca de plăcere, pentru public. Prin urmare toți cei prezenți vor avea parte atât de un spectacol fotbalistic cât şi de o atmosferă plăcută, mai ales că stadionul din Crâng va răsuna, pentru prima dată, noul imn al SCM Gloria Buzău. Intrarea publicului este liberă.

O altă competiție sportivă la care publicul buzoian este invitat să participe va avea loc duminică 5 mai, începând cu ora 11:00, pe stadionul „Prințul Ghica” din Parcul Tmeretului, unde se va disputa meciul de rugby dintre echipa Gloriei și formația CSM Bucureşti, contând pentru etapa a XIII-a a Super Ligii CEC Bank. Se anunță o partidă foarte dificilă, împotriva unei pretendente la titlul de campioană  și tocmai de aceea sprijinul publicului buzoian la acest ultim meci disputat pe teren propriu înainte de play-out este esențial. Intrarea publicului este liberă.