fbpx

39 de absolvenți buzoieni au promovat Bacalaureatul, după contestații

Bucurie mare pentru zeci de absolvenți din județul Buzău după recorectarea lucrărilor de Bacalaureat pentru care au depus contestații. 39 dintre ei au primit note mai mari și au promovat examenul. Procentul de promovare a examenului de Bacalaureat, la Buzău, a crescut, astfel, după contestații, de la 74,73% la 76,28%, ceea ce înseamnă că, la această sesiune, aproape 2000 de candidați au fost declarați admiși.

Județul Buzău a rămas, totuși, cu o singură medie de 10 la examenul maturității, obținută de o absolventă a Colegiului Hasdeu. Pe de altă parte, sunt 4 elevi care au media 9,93, iar 5 au promovat cu 9,90. La polul opus, 13 absolvenți de liceu au obținut diploma de bac cu media minimă 6.

Conform statisticilor, județul Buzău se află pe locul 6 pe țară, după bacalaureatul de anul acesta, cu un procent de promovare de peste 76 la sută și cu o medie a notelor obținute de toți elevii de 7.15. Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău se menține în clasamentul celor mai prestigioase unități de învățământ din țară, aflându-se în top 10 al celor mai bune licee din România.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult