fbpx

Accesul pe baza certificatului verde – excepțiile de la această regulă

Prezentarea certificatului verde a devenit obligatorie, de luni, la intrarea în majoritatea instituțiilor publice.  Excepțiile de la această regulă fac referire la accesul în spitale și clinici, justiție, precum și pentru persoanele care au de ridicat prestații sociale sau pensii.

Pentru cei care nu dețin acest document sau orice alt act care să ateste unul dintre cele trei condiții prevăzute în prevederea legală, serviciile oferite de instituțiile publice vor fi oferite în exteriorul clădirilor: “instituțiile publice și operatorii economici vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetățenilor la serviciile publice oferite, în situații urgente (de exemplu: eliberare certificat de deces, certificat de naștere și altele asemenea) și persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2, prin organizarea activității în mediul on-line, în spații deschise, la ghișee dispuse direct în exteriorul clădirilor sau în orice alte condiții care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.”, regăsim în HG 1.130/2021.

Accesul la serviciile publice comunitare din mall-uri, permis inclusiv cu test negativ

Măsura nu se aplică persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, dacă sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare, deplasare și ieșire, sau pentru serviciile publice comunicare din interiorul centrelor este permis accesul și persoanelor care prezintă un rezultat negativ al unui test PCR sau rapid printr-un document în format fizic sau electronic.

Obligația prezentării certificatului verde nu face referire la angajații din centrele comerciale, ei urmând să prezinte legitimația de serviciu sau adeverința de salariat.

Nu sunt restricții puse la spitale și clinici medicale

Accesul la instanțele de judecată nu este condiționat de certificatul verde

Astfel, activitatea instantelor și parchetelor de pe lângă aceste se vor desfășura în aceleași condiții ca și până acum, atât în ceea ce privește actul de judecată și de urmărire penală, cât și ceea ce privește accesul justițiabililor în sediile acestora, respectându-se regulile de protecție și de limitare a efectelor pandemiei.

Ridicarea pensiei sau a prestațiile sociale, necondiționată

Accesul la ONRC și ANAF, permis doar celor vaccinați, testați sau trecuți prin boală

Cei care nu vor avea acest certificiat verde vor putea accesa serviciile instituțiilor publice online, dar și în spații deschise prin intermediul unor ghișee dispuse direct în exteriorul clădirilor.

Excepție de la aceste reguli fac avocații care vor putea intra în sediile ONRC pe baza legitimației de avocat, vizată la zi, însoțită de împuternicirea avocațială.

Sursa: avocatnet.ro

 

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult