Accident cu două victime pe strada Orizontului. Şoferul consumase alcool

de Stiri Buzau Media

accidentUn accident soldat cu două victime s-a produs, astăzi, pe strada Orizontului din municipiu. Din primele informaţii, se pare că şoferul a pierdut controlul volanului, a derapat şi a ajuns pe trotuar, unde a lovit doi bărbaţi.

În urma testării cu aparatul Drager, s-a stabilit că şoferul consumase alcool, fiind stabilită o alcoolemie de 0.16 mg/l în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentului- a declarat comisar Doiniţa Mihalache, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău.

Cei doi bărbaţi care au fost loviţi de şoferul băut au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean Buzău pentru a primi îngrijiri medicale. „Unul dintre pacienţi a primit îngrijiri, iar acum se află internat pe secţia ATI a Spitalului Judeţean. El a prezentat contuzie splenică şi o fractură gambă dreaptă. Cel de-al doilea pacient prezenta contuzie frontală, mai multe coliziuni la cap şi faţă şi a fost transferat pentru investigaţii amănunţite la Spitalul Bagdasar din Bucureşti”, a spus dr. Adrian Zoican, medic şef UPU.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns