Accident rutier la Ojasca

de Stiri Buzau Media

10 octombrie 2021, ora 15:49

Traficul este dirijat pe DN10, în satul Ojasca, comuna Unguriu, din cauza unui accident rutier.

Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între un autoturism condus pe direcția Buzău către Brașov de către o șoferiță de 20 de ani, din Viperești și un alt autoturism condus pe aceeași direcție de mers, la volanul căruia era o șoferiță în vârstă de 34 de ani, din Berca.

Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferiței de 34 de ani și a două pasagere ale acesteia, în vârstă de 8 ani, respectiv 2 luni, din Berca, persoanele au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Știri despre: ,